De Revelion… musafir sau gazdă?

A trecut Crăciunul. Cum a fost?

*

SMS-uri  cu texte şablon, mâncare din belşug – mult prea multă după mult prea multă muncă în Ajun, râuri de băutură şi muzică pe placul fiecăruia. Apoi… cu telecomanda în mână, din Moş Crăciun în Moş Crăciun. Filme pentru tineret, desene animate, muzică populară…

*

Este luni. Magazinele sunt din nou asaltate. Se refac “proviziile de război”. Unii merg la serviciu. Fără chef. Şi fără spor. Doar pentru că TREBUIE.

Cei care nu au prea multe zile libere şi sunt nevoiţi să rămână “pe lângă casă” îşi caută pe ultima sută de metri un loc pentru a-şi petrece noaptea… “cea mare”.

O noapte în care cei mai mulţi preferă să fie “musafiri”. Este mult mai comod.

Întotdeauna m-am întrebat de ce gazda unei petreceri ca aceasta trebuie să fie toată noaptea şi… “ospătarul de serviciu”…

*

Deşi musafirilor li se face ”instructajul” şi gazda le spune clar “casa mea e şi a voastră”… + “aici este bucătăria – găsiţi orice căutaţi”, întotdeauna se vor găsi cei care să-i şoptească la ureche: “ar mai trebui câteva felii de pâine!”…

- Da, găseşti pâine în bucătărie!

- Mai bine aduci tu, eu nu mă prea descurc!

sau…

- Ar mai trebui făcută cafea!

- Filtrul de cafea este imediat în dreapta, în bucătărie, pe cuptorul cu microunde! Cafeau şi zahărul sunt lângă el!

- Da, dar ştii… eu nu ştiu să fac cafea!

*

Oameni buni! Gazda este  doar un personaj care şi-a pus casa la dispoziţie! Trebuia să spuneţi de la început că vreţi şi un ospătar!

Despre a doua zi… toată lumea este obosită, desigur. Şi chiar dacă gazda va fi ajutată la strânsul gunoiului şi spălatul vaselor… fumul de ţigară şi readucerea casei la “forma iniţială” vor fi totuşi exclusiv treaba gazdei.

*

Musafirilor, voi v-aţi apreciat vreodată la adevărata valoare gazda?

*

Anul acesta ce vei fi de Revelion? Musafir sau gazdă?

Robin Hood

Un american a cărui identitate nu este cunoscută a lansat un site unde familiile aflate în nevoie se pot înscrie, pentru a beneficia de ajutorul său. Practic, americanul va juca la cazinou, în Las Vegas, iar banii vor fi donaţi, de revelion, unei familii care are mari probleme financiare.

Singurul criteriu luat în seamă de acest Robin Hood modern este că “povestea” familiei să îi meargă la suflet. Până acum, Robin Hood 702 – după codul poştal din Las Vegas – cum îşi spune binefacatorul din umbră, a ajutat deja o fetiţă de 3 ani, care avea nevoie de o operaţie pe creier, conform Sydney Morning Herald.

Familia Kegler a beneficiat de un ajutor de 35.000 de dolari, suma fiind îndeajuns de mare pentru ca fetiţa să fie operată.

Cei care îşi doresc să beneficieze de ajutorul lui Robin Hood sunt verificaţi “la sânge”, pentru ca banii să nu ajungă pe mâini “criminale”. Suma maximă pe care Robin o înmânează celui care îl va emoţiona este de 50.000 de dolari, “pentru că nici măcar Robin Hood nu este aşa bogat”.

sursa: http://www.ziare.com

La mulţi ani, Ştefan/Ştefania!

Pe 27 decembrie  este cinstit Sfântul Ştefan. Acesta era iudeu de neam, din seminţia lui Avraam. Numele  Ştefan este de origine greacă şi înseamnă “coroană”. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său scria “chiliel”, care în limba ebraică înseamnă “cunună”, pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi dintre creştini cununa muceniciei. Sfântul Ştefan era unul din cei 70 de ucenici; este cel dintâi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

Tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ştefan, le urez un sincer

LA MULŢI ANI!

Sărbători fericite!

Din tot sufletul vreau să vă îmbrăţişez pe voi, toţi cei care ajungeţi pe aici!

Vă doresc să aveţi sărbători fericite, sănătate şi belşug!

 

LA MULŢI ANI!

Amintiri din copilărie – Ignatul

Sărbătoarea din 20 decembrie, închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi. De acum încolo nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă, pentru că şi-au visat tăierea. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului. Femeile însărcinate, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de cea care patrona ziua: Inatoarea – o femeie bătrână, lacomă şi urată. Potrivit credinţei din popor, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, după care le opăreşte.

Prin multe părţi porcii sunt tăiaţi în această zi. O credinţă musceleană îndeamnă: “Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasere: găină, raţă, gâscă; ori înţeapă creasta la o găină neagră ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale”.

sursa: http://www.crestinortodox.ro

 În copilăria mea, aceată zi era una deosebită. Nu pot spune dacă în sensul bun sau rău. Dar, cu certitudine, era deosebită.

*

Ne trezeam cu noaptea în cap. Pe la 4 dimineaţa, tata pleca să aducă porcul pe care, de obicei, în “arvunea” cu luni bune înainte. Se “înarma” cu cele necesare şi împreună cu fratele lui şi încă un bărbat zdravăn plecau la drum.

Pe la ora 6 apăreau la noi tataia şi mamaia – bunicii mei iubiţi, Dumnezeu să îi odihnească. Părinţii mei îi considerau indispensabili pentru operaţiunea-ritual ce urma să aibă loc.

Când sosea tata cu porcul, tataia era deja pregătit. Era considerat de mulţi cunoscuţi ca fiind un adevărat “maestru” în sacrificarea porcilor. Reuşea, prin tehnica doar de el ştiută să sacrifice animalul, oricât de mare ar fi fost el, foarte repede, lăsând în urmă o gaură foarte mică în gâtlejul acestuia. Nimeni nu suporta să facă animalul să sufere mult timp, iar el deţinea tehnica perfectă.

*

Cojoacele groase, fularele, cuţitele bine ascuţite, sacul cu sare grunjoasă, apa fiartă, oale şi ligheane, păturile şi ţuica fiartă (în care puneau zahăr, boabe de piper şi cuişiare) erau cu toate nelipsite.

*

Când începea “operaţiunea monstrul”, mamaia şi mama dădeau radioul foarte tare – spuneau că “nu este bine” ca femeile şi copiii să audă guiţatul porcului sacrificat.

*

După ce va fi fost pârlit bine porcul şi curăţat, spălat temeinic şi frecat cu sare, era acoprit cu pături spre a i se înmuia bine şoriciul. Eu aşteptam apoi cu nerăbdare momentul în care  eram lăsată să ies afară. Mă puneam să “încalec” porcul. Tataia tăia cu cuţitul în formă de cruce  fruntea porcului şi îmi dădea primul şorici. Atunci se făceau urările de sănătate pentru cei ce aveau să mănânce din el.

*

Ce urma, deja nu mă mai interesa. Era doar treaba celor mari. Tot ce trebuia să fac eu era să am grijă să nu se răcească ţuica fiartă şi să pregătesc masa pentru “pomana porcului”.

Mamaia se ocupa de făcutul mămăligii, iar mama de prăjitul cărnii de porc. Niciodată în timpul aului, în afara zilei de Ignat, mirosurile din casă nu erau atât de… deosebite. Se amestecau aromele într-un mod… inexplicabil: ţuică fiartă, usturoi pentru mujdei, şorici, mămăligă şi carne prăjită…

*

Sunt foarte, foarte mulţi ani de când tata n-a mai tăiat porc de Ignat – cred că mai mult de 20! Unora obiceiul povestit li se poate părea barbar.  Este însă doar un obicei.  Mie mi-a rămas în minte însă ca… DEOSEBIT.

Papă Dino?

“Dino”, monstruleţul cel pitic, a venit de Moş Nicolae la David. I-a zâmbit şi l-a distrat, dar a venit ora de… păpat… 

*

Ce să pape… ce să pape…?

Mami-atunci a inventat:

*

Dino însă nu ştia… să fie oare păpica lui…?

*

Fomica este fomică, dar… şi frica este frică…

Aşa c-a mai aşteptat şi pe loc a renunţat!

Mi-am reamintit că trăiesc în România!

Sunt un car de nervi – am ratat petrecerea de Crăciun a copilului meu!

Ar fi trebuit să fim la mine la serviciu la ora 10. Moş Crăciun, însoţit de spiriduşi şi de reni venea să aducă daruri copiilor!

Am trezit copilul de la ora 7, ne-am pregătit temeinic, ne-am făcut “băgăjelul”, am păpat şi la 8.15 am început să sunăm după un taxi.

În zadar. După 45 de minute, tati a ieşit pe stradă, în speranţa că va găsi un taxi în zona mall-ului. Atunci am descoperit de ce nu răspund firmele de taxi sau dacă răspund nu au maşini disponibile – pentru că taximetriştii aplică tarif de ninsoare – fără aparat, adică. Astfel, pentru un drum care în mod obişnuit m-ar fi costat 15-18 lei, şoferii solicitau nu mai puţin de 100 lei. Şi, pentru că i-am considerat escroci, au vrut să sară şi la bătaie – au renunţat însă – pentru asta ar fi trebuit să îşi părăsească cuibuşoarele călduroase.

Cum până la ora 9.50 nu am reuşit să găsesc un taxi, am renunţat – oricum am fi pierdut ceea ce era mai important – pe Moş Crăciun!

*

Dacă vă spun că am lacrimi în ochi, nu mă veţi crede! Acum mai bine tac. Este tot ce se poate face mai bine în această ţară!

Grupul de suport

Probabil că rândurile următoare vi se vor părea, unora prea îndrăzneţe, altora puerile, iar unei anumite categorii… fără sens. Categoria căreia mă adresez este una deosebită – cea a persoanelor cu probleme.

*

“Problemă” este mult spus în anumite cazuri şi… prea puţin în cazul altora.

În accepţiunea acestui articol,

persoana cu probleme = persoană dependentă (într-o măsură mai mică sau mai mare) de un anumit viciu (pornirea nestăpânită și statornică spre alcool, fumat, analgezice, droguri, mâncare, ş.a.) sau boală (SIDA, cancer, diabet, imposibilitatea de a avea un copil, tulburări de nutriţie etc.)

*

grup de suport = grup format din oameni care se confruntă cu aceleaşi probleme, nevoi, speranţe. Împreună încearcă să găsească soluţiile cele mai bune pentru rezolvarea problemei, să găsească înţelegere şi sprijin, încearcă să nu mai fie singuri şi neînţeleşi.

În jurul nostru există foarte multe persoane cu probleme, probleme pe care ar dori să le rezolve. Spre deosebire de alte ţări, la noi apelarea la un ajutor profesional se întâmplă extrem de rar. Cauzele sunt diferite, de la individ la individ:

- dorinţa sa de a i se păstra anonimatul

- necesitatea de a ascunde faţă de cei din jur a faptului că are o problemă

- lipsa mijloacelor materiale necesare apelării la ajutor de specialitate

- lipsa informării asupra modului în care poate fi ajutat

- lipsa timpului necesar, etc.

- inexistenţa unor grupuri de suport pentru ajutorarea unor anumite categorii

Eu, spre exemplu, nu ştiu să existe un grup suport pentru cei ce nu vor să mai fumeze.

În ceea ce îi priveşte pe obezi, am auzit despre faptul că familia şi prietenii por fi un grup de suport foarte bun – dar, uneori tocmai aceştia greşesc cel mai mult faţă de ei.)

Iar în ceea ce îi priveşte pe anumiţi specialişti, să fiu iertată, dar am întâlnit nutriţionişti supraponderali, medici obezi, fumători sau dependenţi de alcool.

Mulţi dintre cei cu probleme nu au nevoie de teorie – oricare dintre ei ştie poate mai multă teorie decât orice specialist – suportul de care au nevoie este unul moral – ei vor să ştie cum să treacă mai uşor peste tentaţii, peste durerea sufletească (nu cea fizică!) şi peste complexe.

*

Am încercat, de curând,  să găsesc un grup de suport on line pentru persoanele cu tulburări de nutriţie. Nu am găsit.

Aş vrea, eu însămi, să pot primi sfaturi şi relatări ale experienţelor trăite de persoane care au aceeaşi problemă cu a mea, şi nu numai.

Îmi doresc să fiu gazdă pentru orice categorie de persoană cu probleme.

Nu uitaţi! Primul pas spre reuşită este recunoaşterea faptului că EXISTĂ o problemă!

Oricine are o problemă şi doreşte sprijinul cuiva care a trecut prin aceeaşi experienţă, poate găsi aici un loc pentru a-şi descărca of-ul sau pentru a împărtăşi celorlalţi modalitatea prin care a reuşit să scape de…  de “problemă”. Oricare dintre cei ce vor să ne împărtăşească câte ceva poate folosi orice nick-name şi orice adresă de mail doreşte – acestea nu vor fi divulgate. În plus, puteţi comenta şi ca “anonim”, fără probleme.

*

În speranţa că nu va fi un demers în zadar, aştept reacţiile voastre.  

*

Voi începe chiar eu.

Bună! Mă numesc Iguana şi sunt dependentă de… MÂNCARE. Spre deosebire de alte femei, nu mă îngraş cu “aer” ci chiar cu mâncare. De la 7 dimineaţa când mă trezesc şi până pe la ora 21 sunt o femeie normală. Ştiu cât şi ce trebuie să mănânc – sănătos, dietetic şi NORMAL. La teorie sunt TOBĂ! Nu acelaşi lucru se întâmplă însă şi după ora 21 – atunci sunt asemenea unui vârcolac la lună plină - parcă nu mai sunt eu. Spun cu voce tare că nu trebuie să mănânc, recunosc că nu îmi este foame şi totusi… mănânc – nu mult, dar destul cât să mă dea peste cap – câteva bucăţele de ciocolată, uneori câţiva biscuiţi, în special dulciuri.  Am fost la psiholog,la homeopat… da, ştiu, totul ţine doar de cap şi de voinţă. Ştiu. Da, la teorie sunt cea mai tare – şi chiar cu mine, dar… nu reuşesc să mă abţin… Reuşesc uneori o lună sau două, apoi recidivez. De menţionat că am 1,60 şi 75 kg. Acum nu sunt într-o situaţie disperată, dar nu aş vrea să ajung cumva mai rău.

Aţi trăit aşa ceva? Cum aţi trecut peste momentele de TENTAŢIE?

*

Aşa îşi încep şi “alcoolicii anonimi” ritualul prezentării. Rând pe rând. Apoi, ascultă. Iar uneori găsesc în poveştile celor la fel ca ei acel „ceva” care îi face să depăşească mai uşor momentul critic.

Îmi plac surprizele!

Iubesc sărbătorile. Iubesc cadourile. Dar, pe lângă toate acestea, cel mai mult iubesc SURPRIZELE!

Copil fiind, aşteptam, ca orice copil, cu înfrigurare… cadourile! Aşteptam cadourile încercând să îmi închipui ce poate fi “acolo”! Nu am “cotrobăit” niciodată încercând să le descopăr înaintea “zilei zero”, tocmai pentru că nu voiam să îmi stric surpriza.

Am aşteptat cu nerăbdare surpriza de la Leo. Mi-am imaginat fel de fel de “moşi”, dar cel primit a fost cu totul şi cu totul deosebit şi îi mulţumesc din suflet:

*

Nu vă voi condamna dacă îmi veţi spune că mă contrazic… dar au fost momente în care mi-am exprimat explicit dorinţa şi ea nu s-a îndeplinit. Atunci am fost tristă. Sunt mult mai minunate SURPRIZELE, zău!

*

Acum mă gândesc foarte serios la reacţia pe care o va avea David, băieţelul meu, la prima lui întâlnire cu Moş Crăciun… Pe de o parte mă aştept să se sperie şi să plângă. Pe de altă parte, la cât este el de vesel, mă aştept să înceapă să ţopăie şi să se “dea în spectacol” în faţa lui moşulică’!

Am auzit zilele acestea câteva povestiri despre prima reacţie a unor copii la vederea Moşului pentru întâia dată:

*Adi, pe la patru anişori, i-a strigat mamei lui, în gura mare, în mijlocul serbării de la serviciu:

- Mamiiii! Ia uite! moşul ăsta are mănuşi de spălat WC-ul!!!

*Sandra i-a spus tatălui ei (destul de tare încât să audă şi cei din jur):

- Ştii ceva? CLed că moşu’ ăsta a păpat cam mult salam! MiLosea a ustuLoi aşa de taLe!!!

*Viorel i-a împărtăşit mamei sale nedumeririle lui:

- Io credeam că Moşu’ e tati- mi-a zis un copil la grădi… sau nenea Mihai, de la 2, sau unchiul Gelu! Dar tati nu e, că e aici, cu nenea Mihai am vorbit la telefon şi unchiul Gelu e la spital… nici nu mă mai gândesc cine e! Eu cred totuşi că există!

*** Publicitate!

CĂUTAŢI UN MOŞ CRĂCIUN PROFESIONIST?

Fără vină

Gelozia este “o trăire afectivă sub imperiul căreia persoana dezvoltă o teamă de a pierde ceea ce posedă, dragoste sau putere, dar şi o atenţie exacerbată faţă de un posibil rival sau situaţie de rivalitate. În dragoste, aşa cum ştie toata lumea, gelozia este acel sentiment care ne cuprinde atunci când simţim că persoana iubită preferă pe altcineva sau chiar pierdem persoana iubită în favoarea altcuiva, sentiment ce este adesea însoţit de durere, mânie sau ruşine.”

Probabil că fiecare dintre noi a resimţit, măcar odată-n viaţă sentimentul ucigător al geloziei, fie el motivat sau nu.

Referitor la acest lucru:

 

- Cum reacţionaţi şi cum rezolvaţi “problema” în momentul în care sunteţi bănuit, fără a fi avut nici o vină? Cum vă dovediţi nevinovăţia? De ce în cazul geloziei nu se pleacă de la prezumţia de nevinovăţie ci din contră

- Dacă învinovăţiţi pe cineva fără a fi avut vreo dovadă că acesta v-a fost infidel/ă, ce poate face pentru a vă dovedi că nu aveţi dreptate?

Ei, cei geloşi, ştiu oare că încrederea constituie baza în orice relaţie, deoarece numai ea creează sentimentul de siguranţă? Ştiu că, pentru ca relaţia să funcţioneze, trebuie să aibă încredere în partenerul lor, atât în ceea ce priveşte trecutul, dar şi prezentul şi viitorul?

Cum câştigăm încrederea cuiva şi cum o acordăm celui de lângă noi?

Pare o poveste perimată. Din cauza ei, însă, din păcate, încă se mai destramă relaţii şi uneori chiar vieţi…

***